Sărbătoarea Sânzienelor, din 24 iunie, este cea mai mare sărbătoare păgână a anului și singura admisă, chiar cu numele ei, în calendarul creștin-ortodox.
Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar şi poartă în unele locuri şi numele „Cap de vară”. Biserica a asociat Sânzienelor, pentru a da acestei sărbători o aparență creștină, nașterea Sfântului Ioan Botezătorului. În credințele populare, Sânzienele sunt văzute ca fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii; ele se prind în horă și dau rod holdelor, oamenilor, păsărilor și animalelor.

La Slimnic, ritualurile au semnificație religioasă: bătrânii satului spun că „atâtea fapte bune o făcut Sf. Ioan Botezătorul, câte flori are sânziana. Și sânzienele au numa’ flori, nu frunze”. După obiceiul din strămoși, copiii culeg flori de sânziene în ajunul sărbătorii și le împletesc în formă de cruce, pentru a fi așezate la morminte, potrivit cercetătorilor de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cindrelul – Junii Sibiu. Se împletesc și coronițe, pe care localnicii le leagă la porți, pentru a-i feri de rele. „Se pun numa’ la porţi că apără de rele. Asta e din moşi-strămoşi”, povestesc bătrânii satului. Şi tot ei descriu şi tehnica pe care copiii şi fetele o urmează în realizarea crucilor sau cununilor din sânziene: „iei un mănunchi de flori şi faci un şir mai lung. Leji cu aţă să nu se vadă şi apoi faci cununa rotundă. Dacă vrei să faci o cruce, pui două buchete unul peste altul, în cruce, şi le leji cu aţă.” Tradiția cere ca pentru fiecare membru al familiei să fie împletită o coroniță, care se aruncă apoi pe casă. Dacă se întâmplă să cadă o coroniță, se spune că acela care a aruncat-o se va stinge curând.

Un alt obicei pitoresc, boul cu Sânziene, era întâlnit odinioară în Topârcea, sat aparținător al orașului Ocna Sibiului. Împodobit cu frunze și „peană”, o cunună mare din flori de sânziene, și însoțit de flăcăii și fetele satului, boul trebuie primit în fiecare gospodărie, pentru a avea parte de recolte bogate. Obiceiul este însoțit de cântece, jocuri, strigături și glume, iar alaiul va fi de fiecare dată răsplătit cu vin, țuică și cozonac, iar uneori și cu parale.
„Du-te, lună, vino, soare,
Că tragem la-nsurătoare,
Cununile neursite
zac sub hornuri azvârlite,
Hai, frumoaselor, ce staţi,
zâne să nu rămâneţi!
Că venim după peţit,/ până nu v-aţi răzgândit!“